Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GREVĂ. De astăzi, profesorii din patru şcoli din Teleorman nu mai intră la clasă

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 21 noiembrie 2011 ·

Cadrele didactice nu şi-au mai primit salariile din septembrie, de săptămâna trecută în şcoli a fost sistată căldura iar de astăzi nu va mai fi nici lumină. Neplata salariilor şi problemele cu utilităţile sunt rezultatele unui conflict politic între primărie şi prefectură. Sursa: Codrin Prisecaru

Au intrat în grevă profesorii din patru şcoli din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman: Colegiul Naţional „Unirea”, Liceul Teoretic „Marin Preda”, Şcoala generală cu clasele I-VIII nr. 2 şi Şcoala din comuna Salcia.

Căldura, sistată în tot oraşul

În acest judeţ, 24 de primării au bugetele blocate, după ce prefectul, nemulţumit de modul în care s-au realizat bugetele, le-a atacat în instanţă. Din această cauză, peste 600 de profesori nu şi-au mai primit salariile. „Bugetele sunt blocate şi se aşteaptă hotărârile instanţelor. Situaţia este mai gravă în Turnu Măgurele pentru că municipalitatea a sistat căldura în tot oraşul, deci şi în şcoli”, explică inspectorul şcolar Gheorghe Amariei.

O astfel de situaţie nu este nouă în judeţ. Anul trecut, din acelaşi motiv, profesorii din localitatea Mavrodin nu şi-au luat banii din iunie până în noiembrie.

Li se cere răbdare

“Prefectura e de o culoare, primăriile, de altă culoare. Noi suntem victime colaterale”, sintetizează problema Ion Predescu, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ Teleorman. Inspectorul şcolar Gheorghe Amariei spune că în această luptă primarii caută să câştige capital politic. “Li s-au tot făcut sesizări că există nereguli la bugete, dar nu au făcut nimic ca să le corecteze şi să nu se ajungă aici. Când profesorii şi funcţionarii le cer banii, primarii arată cu degetul spre Prefectură”, spune inspectorul şcolar.

Nu ne interesează, dar ne afectează"

Liderul sindical spune că pe dascăli nu îi interesează scandalul politic. "Sincer, nu ne interesează, dar ne afectea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 42 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 19 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 41 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 53 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°