Presa literară franceză salută apariţia operei lui Emil Cioran în prestigioasa colecţie La Pléiade. „Lui Cioran i se datora această onoare”, scrie, de exemplu, suplimentul literar al ziarului Libération.

Scriind despre această apariţie editorială, Marc Semo se întreabă: oare cum ar fi comentat-o Cioran dacă ar mai fi fost în viaţă? Cu siguranţă că ar fi găsit o frază sarcastică şi dezabuzată. A fost cazul deja când Constantin Tacou, directorul revistei Cahiers de l'Herne, a vrut, prin 1990, să-i dedice lui Emil Cioran un întreg număr. La care filozoful român ar fi spus: „În nici un caz, un astfel de număr n-ar fi decât o dală funerară, mai rău ca Premiul Nobel”.

Dacă Cioran este atât de celebru în Franţa, şi nu numai, faptul se datorează în primul rând „stilului Cioran”. El a reabilitat aforismul filozofic, „vorba de duh”, butada inteligentă… Faţă de filozofii ambiţioşi care au vrut să creeze sisteme, Cioran a venit cu o gândire fragmentară şi cu răspunsuri „distilate”, filtrate prin zeci şi zeci de nopţi de veghe şi de reflecţie. Multora dintre tinerii care îl citesc astăzi pe Cioran li se pare, probabil, că prin lectura eseurilor sale aforistice câştigă mult timp… În locul unui tratat stufos care necesită zile de lectură, Cioran oferă meditaţii şi exclamaţii, reflecţii şi interogaţii, toate marcate de umor şi de un pesimism aparent, uşor de parcurs, dar care marchează spiritul în mod durabil. Plăcerea de a-l citi pe Cioran este atât de mare, încât absolut nimeni nu cred că iese din lectura cărţilor sale, cel puţin a celor scrise în Franţa, cu dorinţa de a se sinucide.

Volumul din Colecţia La Pléiade este impunător: 1728 de pagini. Ediţia este îngrijită, prezentată şi adnotată de tânărul eseist şi cercetător Nicolas Cavaillès, autorul unei lucrări de doctorat despre Cioran. Zece cărţi scrise de Cioran în limba franceză sunt reunite în această