La Bucureşti, Uniunea Social Liberală a anunţat că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. "Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om", au explicat liderii USL.
La Madrid, Mariano Rajoy – câştigătorul detaşat al alegerilor legislative anticipate din Spania – face un apel la solidaritate şi la „un efort împărtăşit şi repartizat echitabil” pentru scoaterea ţării din cea mai dură criză din ultimele decade. Rajoy, care a adus victoria Partidului Popular, a promis reducerea şomajului, deficitului şi datoriei excesive.
La Cairo, în piaţa Tahrir, continuă confruntările dintre manifestanţii ostili puterii militare şi forţele de ordine, după violenţele care s-au soldat cu 15 morţi începând de sâmbătă. Poliţia a lansat grenade lacrimogene asupra sutelor de manifestanţi adunaţi în grupuri mici în piaţă şi în împrejurimi, care au răspuns aruncând cu pietre. Jurnal RFI cu Lea Berzuc
La Bucureşti, Uniunea Social Liberală a anunţat că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. "Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om", au explicat liderii USL.
La Madrid, Mariano Rajoy – câştigătorul detaşat al alegerilor legislative anticipate din Spania – face un apel la solidaritate şi la „un efort împărtăşit şi repartizat echitabil” pentru scoaterea ţării din cea mai dură criză din ultimele d