După o investigaţie care a durat trei ani, oficialii UE le-au interzis celor care îmbuteliază apa, sub pedeapsa cu închisoarea timp de doi ani, să scrie pe etichete că respectivul lichid ar preveni deshidratarea.

În schimb, milioane de creme din întreaga lume hidratează, dar nimeni nu le verifică proprietăţile. La fel e şi cu băuturile răcoritoare, care nici nu răcoresc, nici nu potolesc setea, ba chiar o întreţin. Nimeni nu anchetează detergenţii care promit „albul cel mai alb" şi probabil că singura şansă de a scăpa de o astfel de exprimare imbecilă ar fi ca numitul slogan să intre în atenţia vreunei comisii de discriminare rasială. Nici şampoanele care pretind că „dau viaţă părului tău", ceea ce ar fi de-a dreptul un miracol biblic, părul fiind o încrengătură de celule moarte.

Acesta e miracolul prostiei: să nu-i poţi intui mecanismele pe baza căreia funcţionează şi ea să fie la fel de tainică în măreţia ei ca orice invenţie aducătoare de lumină. Nu ne putem decât imagina ce s-a întâmplat în aceşti trei ani de studii asidue. Probabil că totul a pornit de la sclipirea de geniu a unui lingvist, care-a spus: „Aşadar, molecula de apă e compusă din doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Păi, întreb eu: dacă apa obişnuită nu oxigenează, atunci de ce ar hidrata?".

Cum în lumina ultimelor evenimente din Europa, afirmaţiile grecilor se bucură de-o atenţie specială, oamenii au început să verifice. În laboratoare supertehnologizate, experţi UE stau cufundaţi în căzi pline cu apă, măsurând forţele ce-i împing către tavan. Din când în când, câte unul mai uita să pună dopul, notând apoi că dacă numitul Arhimede a fost un farsor, pe spusele lui Heraclit cum că „totul curge" s-ar putea pune o oarecare bază. Doi instalatori francezi ce au în CV descoperirea apei calde observă, miros şi gustă apa (o fi inodoră, insipidă şi incoloră, aşa cum ne-au păcăli