Nu mai puţin de 350 de mii de fermieri din toată ţara îşi vor primi banii prin co-finanţarea aprobată de Guvern. Plăţile directe pe suprafaţă au ajuns deja la 770 de mii de fermieri, iar în perioada următoare, banii vor ajunge şi la fermierii gorjeni autorizaţi şi care aşteaptă ordinele de plată. Prin co-finanţare fermierii beneficiază de plăţi în avans de la bugetul naţional, iar de la Uniunea Europeană se fac decontările. Suma totală acordată pentru un hectar este de 100,65 de euro.
25 321 de fermieri au solicitat în Gorj subvenţia în acest an, iar cei care nu au beneficiat încă de bani, pot răsufla uşuraţi. Fermierii gorjeni autorizaţi trebuie, însă, să ştie că plăţile se fac până pe 25 noiembrie, iar pentru un hectar, cuantumul primit în avans este de 42 de euro. Conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Gorj (APIA) spune despre co-finanţare că „este absolut necesară pentru că, practic, plăţile în avans ajung in conturile fermierilor din bugetul naţional, iar ulterior, în cursul lunii ianuarie se face decontarea de la bugetul comunitar a acestor sume, care reprezintă plăţi directe pe suprafaţă”, a declarat Mihai Versin, director executiv adjunct APIA Gorj. Perioada de acordare a plăţilor în avans este 16 octombrie-25 noiembrie, iar suma totală prevăzută pentru un hectar este de circa 101 euro. De la 1 decembrie încep plăţile regulare, care atrag diferenţa după acordarea avansului. Printre condiţiile de acordare a subvenţiei se numără solicitarea acesteia şi deţinerea unui hectar cu parcele mai mari de 0,33 ari fiecare, dar în scop agricol.
Nu mai puţin de 350 de mii de fermieri din toată ţara îşi vor primi banii prin co-finanţarea aprobată de Guvern. Plăţile directe pe suprafaţă au ajuns deja la 770 de mii de fermieri, iar în perioada următoare, banii vor ajunge şi la fermierii gorjeni autorizaţi şi care aşteaptă ordinele de pl