Cazul lui Ovidiu Erja, adolescentul de 17 ani din Suceava, care învăţa la Liceul Ioan Slavici din Timişoara, găsit mort, luni dimineaţa, într-o cameră din internatul Colegiului Tehnic din Timişoara nu este unic.
În ultima perioadă tot mai mulţi adolescenţi ajung să-şi ia viaţa, din diverse motive, legate de situaţia şcolară sau sentimentală.
Copiii care rămân în grija rudelor, pentru că părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate sau cei care sunt crescuţi de bone pentru că cei care ar trebui să aibă grijă de ei au afaceri şi nu au timp de ei, pot ajunge să-şi dorească să moară la orice eşec.
"Foarte rare sunt cazurile în care copii săraci se gândesc să-şi ia viaţa pentru orice problemă. De obicei recurg la aceste gesturi extreme adolescenţii care nu ştiu să preia şocurile din viaţa de zi cu zi, pentru că toate problemele le sunt rezolvate de către părinţi. Cei din familii modeste sunt obişnuiţi cu greul şi o simplă despărţire de persoana iubita, ori o notă mai mică, nu este un capăt de drum", a declarat pentru romanialibera.ro, colonelul (r) Dan Antonescu, specialist criminalist, fostul şef al Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei.
De altfel, Antonescu a mai explicat că tinerii intră în depresie din orice. Dacă iau o notă mică sau, mai grav, nu iau un examen, cred desprei ei că sunt nulităţi şi că nu mai au de ce să trăiască.
"Dacă părinţii ar discuta cu ei şi le-ar da un sfat pertinent că nu se termină lumea cu o notă mică", poate acei copii ar putea fi salvaţi. La fel, un sfat ar fi bun şi în cazul în care adolescentul suferă din dragoste, ori dacă cei de vârsta lui râd de el din diverse motive".
„Este posibil ca băiatul să se fi simţit părăsit“
Deocamdată nu se ştiu cuzele care au dus la gestul tânărului Ovidiu Erja. Nu a lăsat niciun bilet de adio. A fost găsit spânzurat cu o eşarfă de calorifer.
El luc