Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o mie de ELEVI din Teleorman au fost TRIMIŞI ACASĂ. Cursurile au fost suspendate în 14 şcoli

Publicat in Gandul, luni 21 noiembrie 2011 · ·

Cursurile în mai multe şcoli din Teleorman au fost suspendate, luni dimineaţă, în urma unui protest spontan al profesorilor, nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile de trei luni.

Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Teleorman, Ioan Predescu, a declarat că dascălii au declanşat un protest spontan, iar activitatea din mai multe şcoli a fost întreruptă, elevii fiind trimişi acasă.

Liderul sindical a spus că s-a ajuns în situaţia în care dascălii sunt victime colaterale, precizând că limita suportabilităţii a fost depăşită, informează Mediafax.

El a precizat că, potrivit articolului 39 din Codul muncii, salariaţii au dreptul la salarizare pentru munca depusă, însă cadrele didactice din Teleorman nu şi-au mai primit salariile de peste două luni.

Inspectorul general şcolar al judeţului Teleorman, Constantin Amarie, a declarat că a fost informat, luni, de directorii de la Liceul "Marin Preda" şi Colegiul Naţional Unirea despre faptul că a fost declanşat un protest spontan al profesorilor şi elevilor şi că au fost suspendate cursurile.

Amarie a precizat că măsura este gravă, pentru că nu este înscrisă în lege. El a adăugat că le-a comunicat directorilor să le ceară profesorilor să reia cursurile, pentru că pot să apară situaţii grave dacă elevii nu sunt supravegheaţi.

Profesorii reclamă şi faptul că, din cauza suspendării plăţilor către şcoli, a fost oprită şi căldura în unităţile de învăţământ, astfel că elevii sunt nevoiţi să înveţe în frig.

Peste 500 de cadre didactice din judeţul Teleorman, care fac parte din Sindicatele "Spiru Haret", CNA "Cartel Alfa" şi CNSRL "Frăţia", au protestat, în 15 noiembrie, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alexandria, pentru că nu şi-au primit salariile de trei luni.

Liderul Sindicatului "Spiru Ha

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 19 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum 54 minute
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 7 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 4 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°