Autorizaţia de construire pentru Aqua Parc din Parcul Tineretului a fost suspendată, Tribunalul Capitalei urmând să judece în 6 iunie 2012 cererea de anulare a acestui act administrativ, înaintată instanţei de către Asociaţia Salvaţi Bucureştiul (ASB).
Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul în dosarul 33719/3/2011 şi a mentinut astfel sentinţa Tribunalului Bucureşti de suspendare a Planului Urbanistic de Detaliu şi a autorizaţiei de construire pentru investiţia Aqua Parc din Parcul Tineretului, informează într-un comunicat de presă de luni, Nicuşor Dan, liderul ASB.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti privind suspendarea planului şi a autorizaţiei Aqua Parc este irevocabilă, informează Mediafax.
Conform Legii contenciosului administrativ 554/2004, suspendarea operează până la judecarea de Tribunalul Bucureşti a cererii de anulare a Planului Urbanistic de Detaliu şi a autorizaţiei de construire. Cererea face obiectul dosarului 60754/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti, cu primul termen pe 6 iunie 2012.
Cele două acţiuni au fost iniţiate de Asociatia Salvaţi Bucureştiul.
Printr-un contract de parteneriat public privat din 29 aprilie 2009, ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti), structura a Primariei Municipiului Bucuresti, se asocia cu firma Blue Ciel pentru construirea unui Aqua Parc pe o suprafata de 52.800 metri pătraţi din Parcul Tineretului. Contractul este ilegal, întrucât un astfel de contract trebuia aprobat obligatoriu de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 4 numărul 78/31 august 2009 s-a aprobat Planului Urbanistic de Detaliu strada Secerei 53-57, investiţia Aqua Parc. În 8 martie 2011, primarul Sectorului 4 a emis autorizaţia 86/51652 pentru construirea Aqua Parc-ului.
"Planul