Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Îngerul" lui Dinamo e gata să parieze pe revenirea Stelei! Zece lucruri pe care nu le ştiai despre Bălgrădean

Publicat in Pro Sport, luni 21 noiembrie 2011 · ·

Cristian Bălgrădean a fost sâmbătă eroul lui Dinamo, după ce, în ultimul minut al meciului cu Voinţa Sibiu, din etapa a 14-a, scor 1-0, a scos de pe linia porţii două şuturi ale lui Cigan. Portarul de 23 de ani a primit doar şapte goluri în acest sezon, dintre care unul singur în "Groapă", şi speră să cucerească eventul alături de "câinii roşii".

Felicitări! Ai fost eroul lui Dinamo sâmbătă. A mai trecut euforia?

Mulţumesc, dar stai puţin! Eu niciodată nu mă consider erou, fiindcă încerc să-mi fac datoria, iar în momentul în care echipa nu primeşte gol, este meritul tuturor. Tocmai de aceea, le-am promis băieţilor o bere pentru faptul că m-au ajutat să păstrez poarta neatinsă din nou.

În şapte etape jucate până acum acasă, Dinamo nu a primit decât un gol, în condiţiile în care în sezoanele trecute erau mari probleme în defensivă...

Mare parte din succesul nostru i se datorează domnului Ciobotariu, care a ştiut să creeze un grup unit, iar acest lucru este foarte important. Dovadă sunt rezultatele pe care le-am obţinut în acest debut de sezon, iar pentru mine este o satisfacţie imensă faptul că o pot ajuta pe Dinamo să nu ia gol.

Ai scos câteva mingi de pe linia porţii sâmbătă, dintre care două în minutul 90. Exersezi suplimentar la antrenament şuturile din apropiere?

Eu mă antrenez mereu cu seriozitate, dar intervenţiile din finalul meciului cu Voinţa au fost unele de reflex. Este adevărat că, pentru a avea reflexe bune, trebuie să le exersezi mult, dar în unele situaţii îţi trebuie şi ceva noroc.

Crezi că ai fi avut vreo şansă în faţa lui Niculae, Dănciulescu sau Cătălin Munteanu, în cazul în care îţi erau adversari?

Îţi dai seama că aş fi luat şi eu câteva goluri de la ei, că doar nu sunt robot. Din fericire, nu e cazul, fiindcă jucăm la aceeaşi echipă, şi chiar mă simt norocos că cel mai bun pasat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 12 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 7 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 4 ore
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 7 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 10 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 13 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 8 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

vin.

8°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

9°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°