Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Străzile din cartierul Şişeşti vor fi asfaltate

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Locuitorii din cartierul târgujian Şişeşti vor scăpa de nămoale, pentru că toate străzile vor fi asfaltate până în vara anului viitor.

„Până acum s-au făcut lucrări de echipare a străzilor cu sisteme de canalizare, alimentare cu apă şi cu gaze, iar de acum înainte se vor face lucrări de asfaltare pe şapte străzi, în lungime totală de 2,3 kilometri. Contractul de execuţie al lucrărilor a fost definitivat şi se va semna predarea amplasamentului. Investiţia va fi finalizată în vara viitoare“, a declarat Raul Chiriac, şeful serviciului de investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Valoarea lucrărilor este de 1,6 milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Scandal cu bâte și cuțite între două familii, în fața Spitalului Universitar din București. Șase persoane au fost arestate, alte 18 au fost amendate

HotNews acum o ora
Șase persoane au fost arestate preventiv în urma unui conflict izbucnit între membrii a două familii care s-au încăierat în fața Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din Sectorul 5. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit inclusiv luptă

Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul bazat „pe manipulare şi dezinformare” îndreptat împotriva judecătorilor

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinţii curţilor de apel condamnă „ferm” discursul public susţinut, bazat „pe manipulare şi dezinformare”, îndreptat împotriva judecătorilor, arătând că o dezbatere privind vârsta şi condiţiile d

România și Franța solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur

Ziua Constanta acum o ora
Franța și România solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur. Miniștrii Agriculturii din cele două state au convenit asupra unei declarații comune privind impactul asupra fermierilor europeni Potrivit unui comunicat pus la disp

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 9 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 8 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

România are, în premieră, o strategie națională pentru combaterea bolilor cardiovasculare și cerebrovasculare 2025–2030! Iată măsurile prevăzute

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025–2030, un document strategic esențial care marchează un pas major în reforma sistemului sanitar

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum o ora
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°