Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum au făcut banii MILIONARII SENZAŢIONALI Truică, Borcea şi Columbeanu

Publicat in Gandul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Nunţile, divorţurile sau aventurile lor amoroase au ajuns să invadeze spaţiul public, iar averile lor afişate cu opulenţă au stârnit pe cât de numeroase etalări pe micile ecrane sau în paginile ziarelor, pe atât de multe semne de întrebare. Cum au ajuns aceste trei personaje să învârtă banii?

Pentru Irinel Columbeanu, proaspăt divorţat de Monica Columbeanu, firmele şi afacerile cu care a făcut profit s-au pierdut în negura vremurilor. Cele înregistrate în prezent nu corespund cu bogăţia domeniului de la Snagov, nici cu limuzinele de lux, precum Rolls Royce sau Bentley, la volanul cărora a apărut de-a lungul vremii. Averea sa era estimată, în 2010, între 7 şi 10 milioane de euro, însă în ultimii cinci ani, afacerile la care este acţionar nu au reuşit nici măcar să iasă pe zero. Au generat chiar o mică pierdere de aproape 30.000 de euro, din datele depuse la Ministerul Finanţelor. Multe dintre firmele lui Columbeanu nu şi-au depus situaţia financiară pe anul trecut.

Cristian Borcea, proaspăt căsătorit cu tânăra timişoreancă Alina Vidican, are afacerile la vedere, iar fastul nunţii sale, care a generat dezbateri mai aprinse decât orice problemă politică a ţării, este pe deplin justificat de averea sa, evaluată, în 2010, între 60 şi 80 de milioane de euro. Numeroasele sale firme au generat în ultimii cinci ani profituri de aproximativ 15,3 milioane de euro, din datele depuse la Ministerul Finanţelor.

Fostul consilier al premierului PSD Adrian Năstase, Remus Truică, este cel mai recent intrat în galeria marilor divorţaţi ai ţării. Are o avere impresionantă, dar învăluită în misterul paradisului fiscal din Monaco, minusculul regat în care este rezident. În România, el este acţionar la două firme care deţin restaurante sau baruri şi care în ultimii cinci ani au generat o pierdere de aproximativ 28.000 de euro.

Remus Truică şi-a depăşit mentorul: vil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 3 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 5 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 4 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°