Partidul Popular a înregistrat o victorie istorică la alegerile parlamentare de duminică din Spania, după ce populaţia, îngrijorată pentru viitorul sau, a ales să pedepsească guvernul socialist, aflat la putere din 2004, pentru măsurile dure de austeritate, şomajul record şi criza care pare că nu se mai sfârşeşte.
13 persoane au murit în urma confruntărilor violente între poliţie şi manifestanţii din Cairo. Astfel se ridica la 15 numărul deceselor în două zile de violenţe, cu o săptămână înainte de primul scrutin legislativ de la plecarea lui Hosni Mubarak.
Membrii Consiliului Naţional de Tranziţie de la Tripoli au decis ca Seif al-Islam, fiul fostului lider libian prins sâmbătă în sudul ţării, să fie judecat în Libia. Toate acestea, deşi Curtea Penală Internaţională solicită extrădarea lui Seif al-Islam. Ministrul libian al Informaţiilor a declarat că decizia va fi discutată luni cu procurorul Curţii Penale Internaţionale. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel
Partidul Popular a înregistrat o victorie istorică la alegerile parlamentare de duminică din Spania, după ce populaţia, îngrijorată pentru viitorul sau, a ales să pedepsească guvernul socialist, aflat la putere din 2004, pentru măsurile dure de austeritate, şomajul record şi criza care pare că nu se mai sfârşeşte.
13 persoane au murit în urma confruntărilor violente între poliţie şi manifestanţii din Cairo. Astfel se ridica la 15 numărul deceselor în două zile de violenţe, cu o săptămână înainte de primul scrutin legislativ de la plecarea lui Hosni Mubarak.
Membrii Consiliului Naţional de Tranziţie de la Tripoli au decis ca Seif al-Islam, fiul fostului lider libian prins sâmbătă în sudul ţării, să fie judecat în Libia. Toate acestea, deşi Curtea Penală Internaţională solicită extrădarea lui Seif al-Islam. Ministrul libian al Informaţiilor a declarat că decizia va fi discutată luni