Pe vremea când presa tabloidă mijea la porţile afirmării rubrica \"Bine, prost îmbrăcat\" nu mi s-a părut cine ştie ce găselniţă. Eram dezamăgit că telespectatorii desemnaseră cel mai bine îmbrăcate persoane care apar la televizor.

La dame nu mă amestec. Între bărbaţi câştigătorii fuseseră un ziarist celebru şi un realizator de emisiune. După părerea mea şi a multor colegi din presă exact cel mai prost îmbrăcaţi. Suntem şi noi o lume mică şi ne cunoaştem bine între noi. Ziaristul era renumit şi ironizat pentru că îşi cumpăra exagerat de multe cămăşi şi cravate şi nu reuşea să le potrivească niciodată.

Realizatorul de emisiune fusese beneficiarul unui contract comercial cu o firmă celebră şi primise zeci, dacă nu sute de cămăşi şi cravate. Cunoscătorii se cruceau cum nu le brodea. În cadrul aceleiaşi firme, unde există o linie vestimentară, asta fiind considerată chiar o performanţă. Atunci dacă aceşti doi bărbaţi fuseseră desemnaţi cel mai bine îmbrăcaţi, dacă marea majoritate a oamenilor vede mult altfel decât susţin specialiştii, ce rost mai are o asemenea rubrică? În ciuda scepticismului meu rubrica a apărut şi mai apare în toate publicaţiile mondene. În decursul timpului ea a stârnit multe controverse, de la discuţii cordiale până la ură turbată. Pe vremuri lucram la un ziar unde am avut proasta inspiraţie să fac o comparaţie între vestimentaţia a două soții de prim-miniștri. Una de la noi şi cealaltă soţia celui unde se desfăşura o vizită oficială de lucru. Primul Ministru de atunci, al României a sunat de 14 ori la telefonul directorului ziarului unde lucram negociind darea mea afară. După primele cinci telefoane a început să-i şi spună directorului de ce ar trebui să fiu eu concediat. Pentru că-l presa soţia şi cât era el de prim-ministru nu prea se mai putea întoarce acasă.

Câţiva ani mai târziu chiar eu conduceam o publicaţi