Traficul feroviar pe ruta Bucureşti-Piteşti este îngreunat, luni dimineaţă, după ce un tir cu remorcă a derapat pe DN 7, la ieşirea din oraşul Titu spre Găeşti, a rupt parapetul de pe marginea drumului şi a căzut de pe pasarela rutieră pe calea ferată, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, tir-ul este înmatriculat în Constanţa, nu are încărcătură şi se deplasa dinspre Bucureşti spre Piteşti pe DN 7.
Pe pasarela care traversează calea ferată, în zona Fusea, la ieşirea din oraşul Titu spre Găeşti, şoferul a pierdut controlul volanului din cauza poleiului, iar maşina a rupt parapetul de pe marginea drumului şi a căzut de la câţiva metri, pe calea ferată.
Şoferul tir-ului, în vârstă de 34 de ani, din Medgidia, nu a fost rănit în urma accidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, comisar Mihaela Savu.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 4.00, iar până la ora 6.15 calea ferată a fost complet blocată, în prezent circulându-se pe un fir, Piteşti-Bucureşti, după ce tir-ul a fost ridicat cu un utilaj.
Pe durata blocajului a fost afectat un tren Personal Piteşti-Bucureşti, în care se aflau câteva zeci de navetişti şi care a fost oprit în Gara Fusea. Oamenii au apelat la alte mijloace de transport pentru a ajunge în Capitală.