Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurenţi din toate colţurile României la preselecţia pentru Festivalul Naţional „Maria Tănase“

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Prin faţa juriului prezidat de maestrul Tudor Gheorghe au trecut astăzi peste 30 de tineri, înscrişi în competiţia pentru „Oscarul“ cântecului popular românesc.

Patru din cei peste 60 de participanţi la preselecţie sunt din Dolj: Nicoleta Boabă, Mihaela ceană, Livia Celea şi Marian Vlad. La Craiova au sostit competitori nu doar din România, ci şi din Republica Moldova, din Serbia şi Ucraina.

„Am avut emoţii, dar cred că au fost constructive. Am interpretat «Balada Eroului necunoscut» şi «Bate vântu' cetina»“, a spus Ana-Maria Pătrăşcioiu, din comuna prahoveană Dumbrăveşti.

Marţi, 22 noiembrie, este a doua zi de preselecţie, urmând ca miercuri, joi şi vineri, publicul din Bănie să îi poată asculta pe scena Teatrului Naţional Marin Sorescu pe cei care au trecut cu brio de juriu, dar şi nume sonore ale folclorului românesc.

Din juriu fac parte dirijori, compozitori şi profesori precum : Ştefan Gigu, directorul artistic al orchestrei „Dor românesc“, din Bistriţa; Ioan Cobâlă, de la „Rapsozii Botoşanilor“; Marin Constantin, de la „Doina Oltului“; Dumitru Fărcaş din Cluj-Napoca, Niţă Frăţilă, de la Catedra de Etnomuzicologie a Academiei de Arte din Novi Sad; Marius Hristescu, de la Filarmonica Oltenia, Marcel Parica, de la „Doina Gorjului“; Marius Szabo , de la Ansamblul „Transilvania“, şi Nicolae Dumitru, directorul Centrului pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Dolj, organizatorul festivalului.

Câştigătorii vor primi pe lângă trofee şi premii în bani. Marele premiu este în valoare de 1.000 de euro. Locurile I, II şi III sunt răsplătite cu 700, 600 şi respectiv 500 de euro.

Câte 250 de euro se vor acorda concurenţilor care vor lua cele două premii acordate de juriu şi premiul publicului.

Biletele s-au pus în vânzare la sediul Centrului Creaţiei Populare, strada Alexandru Macedonski nr. 28,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 17 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 21 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°