România noastră e o ţară interesantă în care totul funcţionează parcă în virtutea unui soi de magie inversă. Un fel de «Twin Peaks».

Cu cât vorbim mai mult despre combaterea corupţiei, cu atât aceasta sporeşte mai falnic. Dacă sunt abordate chestiunile ce ţin de echilibrele economice şi raţionalizarea cheltuielilor, poţi fi sigur că vor fi afectate salariile şi pensiile modeste, dar nu privilegiile clasei superpuse. Din cele peste 30 de miliarde de euro accesibile din fondurile europene, am absorbit spre patru procente, parte pentru că suntem incapabili să producem proiecte valabile, parte pentru că alde dna Udrea s-a gândit să-i înveţe dumneaei pe europeni regulile, ale lor fiind probabil prea complicate! Deşi acestea nu pretind altceva decât rigoare şi corectitudine. Însă cu acestea două, e destul de clar că jocurile clientelare se complică prea mult şi inutil!

De o bucată de vreme se tot vorbeşte, din inspiraţie cotroceană, despre modernizarea statului şi deja a început să mă strângă în spate. Nu pentru că aceasta n-ar fi necesară, Doamne fereşte!, că trăim într-un fel de stat medieval, ci de teama aceleiaşi magii inverse. Un stat medieval? Păi, nu avem o Constituţie, nu avem pluralism politic, alegeri libere, Justiţie independentă, economie de piaţă? Nu, nu avem sau, mai degrabă, avem simulacrele acestora, un fel de forme fără fond, atâta vreme cât aceste instituţii nu funcţionează ca în societăţile moderne. De la ultimul poliţist cu mentalitate de miliţian şi până la preşedinte, Constituţia este călcată în picioare mai de toată lumea, uneori chiar de către membrii Curţii Constituţionale. Pluralismul politic este o glumă, cât timp între partidele noastre nu există vreo deosebire doctrinară şi ideologică reală, toate îmbrăţişând o ideologie unică şi originală alcătuită prin ingenioasă îngemănare dintre populism şi cleptocraţie. Nu despre partide e