Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch: Băncile din Croaţia, Bulgaria, Serbia şi România, expuse la criza din Grecia şi Italia

Publicat in Bursa, marți 22 noiembrie 2011 ·

Dacă actuala criză a datoriilor din zona euro se intensifică, presiunile asupra finanţării şi capitalului băncilor din regiune le-ar putea forţa să reducă finanţarea subsidiarelor lor din Europa emergentă sub nivelul justificat de condiţiile locale, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară Fitch Ratings.

Ca rezultat, declinul finanţării către Europa emergentă va reduce accesibilitatea la credite şi scăderea PIB-ului în multe state, apreciază agenţia, citată de Agerpres.

Fitch analizează potenţialele canale de contaminare de la băncile din zona euro către acele ţări din Europa Centrală şi de Est care nu au adoptat euro. Sectoarele bancare din Croaţia, Bulgaria, Serbia şi România au cele mai puternice legături cu băncile din Grecia şi Italia. În Polonia, Ungaria şi Cehia, acţionariatul străin este mult mai diversificat. Prezenţa băncilor din Portugalia, Irlanda şi Spania este limitat în Europa Centrală şi de Est, consideră agenţia de evaluare financiară.

"Acţionariatul străin din sistemele bancare interne beneficiază de o întărire a ratingului în statele din Europa Centrală şi de Est, deoarece băncile străine au demonstrat înclinaţia şi capacitatea lor de a-şi sprijini subsidiarele înainte şi în timpul crizei financiare, atunci când a fost nevoie", a explicat analistul Michele Napolitano. Acesta a adăugat: "Totuşi, o intensificare suplimentară a presiunilor financiare asupra băncilor din zona euro a sporit riscurile ca ele să fie mai puţin capabile să facă asta şi, pe fondul legăturilor puternice economic-financiare cu regiunea, turbulenţele să se extindă din zona euro spre băncile din Europa Centrală şi de Est".

Analiza Fitch arată că în primul semestru din acest an creditarea băncilor din Europa Occidentală (a băncilor mamă şi a subsidiarelor din Europa Centrală şi de Est) către ţările din Europa Centrală şi de Est a fost

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 44 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 3 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°