Un autoturism Volvo a fost găsit răsturnat în afara părţii carosabile, pe Drumul Naţional 67, la intrarea în Drobeta Turnu Severin, iar primul om care a ajuns la faţa locului a găsit două fete rănite. Martorul a chemat imediat poliţia şi ambulanţa, dar până la sosirea echipelor de intervenţie a apărut un tânăr de circa 22 de ani, care a încercat să urce victimele într-un Audi A6 și să plece de la locul accidentului.
Martorul nu a reuşit să‑şi dea seama dacă şi tânărul a fost implicat în accident. Înainte ca la faţa locului să ajungă ambulanţa şi poliţia, una dintre fete şi băiatul s-au urcat în autoturismul Audi A6 și au plecat pe o stradă de la marginea Severinului.
„Când am ajuns eu la faţa locului, am găsit două fete întinse pe jos. Una era mai bine, dar cealaltă nici nu vorbea. Atunci am sunat la 112. După câteva minute a apărut un Audi negru în care se aflau doi băieţi, iar unul dintre ei a luat-o pe fata care era mai bine, a urcat-o în maşină şi au plecat. Nu ştiu unde s-au dus. Cealaltă fată a rămas acolo jos, ea fiind luată apoi de ambulanţă. Nu ştiu cine a condus, cred că ele au fost aruncate din maşină pentru că erau cam la 50 de metri de autoturism“, a spus singurul martor care le-a găsit pe victime.
Medicii sosiți la fața locului i-au acordat primul ajutor victimei. La spital a ajuns însă şi cealaltă tânără, aceasta fiind adusă cu autoturismul Audi A6 care se pare că a luat-o de la locul accidentului.
„Am găsit o singură fată, de 18 ani, care avea semne vitale, vorbea, dar nu coopera. Avea o tensiune bună, stabilă hemodinamic, însă după ce a ajuns la spital a intrat în comă. A suferit o fractură temporo-parietală. La câteva minute a mai ajuns o fată la spital. A fost adusă de o maşină particulară, nu ştiu exact dacă şi ea a fost implicată în acelaşi accident“, a declarat Aurora Grămescu, medic pe ambulanță. Medicii au decis ca pe una