Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concursul de majorete "Rapsodii de toamnă" - bucuria copiilor

Publicat in Vocea Brailei, luni 21 noiembrie 2011 ·

* au participat 16 echipe din opt şcoli, una fiind din Râmnicu-Sărat

Peste 200 de copii au participat sâmbătă dimineaţă la cea de-a doua ediţie a Cupei "Rapsodii de toamnă" pentru majorete. În concurs au fost înscrise 16 echipe, una din Râmnicu-Sărat şi restul din Brăila, care au fost împărţite în cele patru categorii: copii - vârste între 5 şi 9 ani, cadeţi - cu vârste între 9 şi 12 ani, juniori - cu vârste între 12 şi 15 ani şi seniori - cu vârste între 15 şi 19 ani.

După ce s-a realizat o şedinţă tehnică în care s-a tras la sorţi ordinea intrării în concurs, a urmat defilarea echipelor şi un moment demonstrativ realizat de un duo al Asociaţiei Waldorf, care urmează să participe în luna mai la o competiţie naţională la Oradea.

Directorii concursului au fost Claudia Popea şi Rodica Bocăniciu. Preşedintele juriului a fost Păuniţa Iuga de la Direcţia pentru Sport şi Tineret, iar membrii: Corina Andronache de la Direcţia pentru Sport, Dan Gheorghe, inspector de educaţie fizică la Inspectoratul Şcolar, Carmen Musceleanu, profesor la Palatul Copiilor, Geta Puşcaşiu, profesor la Grupul Şcolar "Anghel Saligny". Arbitru asistent a fost profesorul antrenor Liviu Buzatu.

După câteva ore bune de concurs, emoţii, lacrimi şi zâmbete, s-au aflat şi câştigătorii. Pe locul I la copii s-a situat formaţia de majorete "Majestic" de la Râmnicu-Sărat, prof. Victoriţa Moregan, la cadeţi a câştigat echipa Leti Baletti 2 de la Liceul de Artă, prof. Nicoleta Brânzia, la juniori cele mai bune majorete au fost cele de la Liceul de Artă, echipa "Darclee", prof. Mihaela Rotărescu, iar la seniori locul I l-au împărţit echipele de la Liceul "Cerna", "Queens", prof. Nicoleta Bujor, şi de la Asociaţia Waldorf, "Whisk", antrenor Claudia Popea. Evenimentul a fost organizat de Şcoala Waldorf şi Asociaţia Sportivă Waldorf în parteneriat cu Direcţia pentru Spo

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 39 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°