De ceva vreme primesc mesaje electronice de la facultate. Au organizat alegeri pentru Consiliu şi pentru a trimite reprezentanţi în Senatul Universităţii. Problema e că există un regulament care cere un număr minim de voturi exprimate în favoarea câştigătorului, astfel încât colegii mei nu au încotro şi trebuie să organizeze noi tururi de scrutin. Cred că au ajuns la al şaselea, dacă nu am trecut cu vederea vreunul.
Această întâmplare ilustrează foarte bine una dintre dificultăţile sis-temelor electorale. Prezenţa la vot. Într-o democraţie este necesar un anumit grad de activism din partea cetăţenilor. Sub o anumită limită a prezenţei la vot, legitimitatea aleşilor sau a deciziilor adoptate este suspectă.
Confruntate cu o asemenea situaţie, democraţiile moderne au adoptat diferite tactici. Prima, cea mai frecventă, este de a nu face nimic. În orice democraţie există o "minoritate activă" care este suficientă (de regulă). A doua tactică, opusă, este de a declara că votul nu este doar un drept, ci şi o datorie. De aceea unele democraţii au introdus votul obligatoriu (Belgia, Australia). Ambele poziţii au, desigur, avantajele sau dezavantajele lor.
Cred însă că mai există şi o altă posibilitate: votul pe bani.
Să ne înţelegem bine. Nu susţin în niciun fel că alegătorii trebuie cumpăraţi de candidaţi. Dimpotrivă. Cei care plătesc alegătorii să voteze într-un anume fel trebuie să ajungă după gratii, acolo unde le este locul. Am propus, cu alte ocazii, şi metode pentru a face votul mai sigur, mai greu de deturnat.
Propunerea mea vizează cu totul altceva. Ea este ins-pirată tot de funcţionarea pieţelor libere, care s-au dovedit în numeroase ocazii mai performante decât instituţiile publice.
De ce nu am considera gestul de a merge la vot un serviciu ca oricare altul? Care trebuie plătit din banii beneficiarilor?
Dar cine sunt benefic
