- Cultural - nr. 894 / 21 Noiembrie, 2011 Sala ,,Nicolae Grigorescu” a Hotelului Continental din Targu-Mures a fost, la inceputul acestei saptamani, gazda unei intalniri cu reprezentantii mass-media dedicata lansarii conferintei internationale ,,Necesitatea reformei in Drept si Administratia Publica”. Au fost prezenti conf. univ. dr. Szabo Zsuzsanna – decan, conf. univ. dr. Lucian Chiriac – prodecan stiintific al Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative, prof. univ. dr. Ioan Sabau-Pop, coordonatorul sectiunii de Drept privat – presedinti ai comitetului de organizare, si conf. univ. dr. ing. dr. Ioan Pastor – director al Departamentului Management al Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative din cadrul Universitatii ,,Petru Maior” din Targu-Mures. Prin intermediul manifestarii stiintifice internationale, a carei deschidere festiva a avut loc la 17 noiembrie, se doreste demonstrarea complementaritatii dintre cercetarea stiintifica si abordarea practica, dar si promovarea valorilor regionale si nationale. La eveniment sunt prezenti specialisti, profesionisti de elita din 11 tari, de pe trei continente. Lucrarile, ce se vor prezenta in limbile engleza si franceza, au fost grupate si se vor desfasura pe patru sectiuni: Drept public, Drept privat, Administratie publica si Insolventa comerciala. Vor avea loc sase workshopuri, in care vor fi dezbatute probleme actuale. Tot ceea ce se prezinta in cadrul acestui eveniment va fi publicat, ulterior, in volumele conferintei, comunicarile stiintifice vor vedea lumina tiparului in strainatate, tocmai pentru a se oferi, astfel, o mai buna vizualizare. Cele mai reusite dintre cele peste 150 de lucrari vor fi publicate in ,,Curentul juridic”, publicatie aflata la cel mai inalt nivel al revistelor de specialitate din Romania. Intreaga conferinta, ce s-a bucurat de sprijinul Primariei Targu-Mures