Comitetul Executiv al PSD se va pronunţa, marţi, prin vot, asupra recomandării făcută de Comisia Naţională de Arbitraj şi Integritate Morală (CNAIM), ca preşedintele Senatului, Mircea Geoană, fost preşedinte al formaţiunii, să fie exclus din partid.
BPN al PSD a decis, în urmă cu două săptămâni, înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean la conducerea Senatului. Mircea Geoană a catalogat iniţiativa ca fiind greşită. Conducerea partidului l-a acuzat de încălcarea Statutului, prin nerespectarea deciziei BPN. Preşedintele formaţiunii, Victor Ponta, a sesizat Comisia de Integritate a formaţiunii în cazul fostului preşedinte al PSD.
Comisia de integritate a PSD a decis, pe 14 noiembrie, cu 43 de voturi "pentru", cinci "împotrivă" şi două abţineri, să recomande Comitetului Executiv Naţional excluderea lui Mircea Geoană din partid. Decizia a fost luată înainte ca Geoană să ajungă la sediul partidului, unde fusese invitat ca să îşi susţină punctul de vedere.
Comitetul Executiv al PSD a fost convocat pentru 22 noiembrie, la şedinţă fiind invitat şi Mircea Geoană, în cazul căruia există o recomandare de excludere din partid.
Preşedintele Senatului a transmis o scrisoare membrilor Comitetului Executiv, menţionând că nici până în prezent nu i-au fost comunicate motivele pentru care se cere sancţionarea sa de către CEx.
Geoană s-a întâlnit, joi, cu mai mulţi primari din colegiul său senatorial, Dăbuleni - Segarcea, dând asigurări că nu vor exista represalii la adresa acestora.
Geoană declara, săptămâna trecută, că aşteaptă fără prea multe speranţe Comitetul Executiv în care se va discuta propunerea de excludere a sa din partid, întrucât actualul preşedinte, Victor Ponta, a redus la tăcere oameni curajoşi până acum.
Victor Ponta a declarat, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că deciziile luate până în prezent de