"Ţară perfectă nu există şi evident că sunt lucruri care nu îmi plac sau pe care nu le înţeleg, poate. Eu mă uit de obicei la lucruri care necesită un efort minim, dar totuşi nu se fac. De exemplu, cât de greu este să nu arunci o sticlă goală?", spune Steven van Groningen, preşedintele şi CEO-ul Raiffeisen Bank, a treia cea mai mare bancă din sistemul bancar din România.
Primul pas spre România l-a făcut la Olimpiada de la Los Angeles din 1984, când a făcut parte din echipa de canotaj a Olandei. Atunci a cunoscut-o pe cea care i-a devenit, în 1986, soţie: Valeria Răcilă, medaliată atunci cu aur la proba de "simplu vâsle".
România, în persoana soţiei mele, m-a ales
Van Groningen mărturişeşte pe blogul personal că nu el a ales România, ci România l-a ales pe el, prin intermediul soţiei sale. A ajuns însă să se simtă ataşat de ţară şi "într-un fel", poate să spună că o iubeşte.
"Sigur, sunt olandez, am plecat din Olanda de 20 de ani şi de atunci am trăit în Rusia, în Ungaria şi în România. Oamenii sunt foarte deschişi, flexibili, prietenoşi. Ţara are multe de oferit, e foarte frumoasă. E totuşi elementul ăsta că nu totul e perfect. Ai un amestec care e foarte interesant, aceste contraste", a adăugat van Groningen, care deţin şi funcţia de preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
Promovează România în rândul prietenilor şi rudelor sale învintându-i să o viziteze pentru că, în opinia sa, aceasta este cea mai bună cale de a o prezenta: să o vadă cu ochii lor. "Toţi sunt suprinşi. Majoritatea revin", explică el.
Limba română a învăţat-o relativ uşor atât pentru că a studiat latina şi franceza, cât, mai ales, pentru că a fost foarte motivat. "Dacă eşti motivat poţi să înveţi orice. Eu am fost foarte motivat fiindcă pentru mine era modalitatea în care puteam să îmbunătăţesc cumunicarea cu soţia mea", ne-a explicat el, în