Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii-gadget, experţi pe iPad

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Cei mici au probleme cu activităţile simple, dar se descurcă uşor cu noile tehnologii. Copiii nu mai învaţă să folosească traforajul şi nici nu mai posedă „Setul micului chimist".

Tot ce îi învăţau pe cei mici aceste jucării poate fi asamblat acum pe un iPad şi, în plus, nivelul detaliilor oferite de acesta este unul uimitor. În spatele evoluţiei se naşte o nouă generaţie, copilul-gadget, care butonează un telefon inteligent cu şireturile desfăcute, pentru că nu a învăţat încă să le facă fundă.

Tehnologia transformă şi părinţii

Companiile de software dezvoltă aplicaţii speciale pentru cei cu vârste de până la 5 ani. De exemplu, „The Guardian" vorbeşte despre testarea unui program numit „Animal SnApp", în care cei mici unesc pe ecranul tactil părţi ale unor animale, pentru a crea imaginea originală. În cadrul experimentului pentru dezvoltarea programului, copiii se descurcă cu rapiditate, deoarece gesturile virtuale sunt asemănătoare cu cele reale. Dezvoltatorii sunt cei care au probleme, pentru că trebuie să le răspundă copiilor la întrebări. „Când se va goli găleata cu mere?", îi întreabă o fată care hrăneşte nişte porci de la ferma sa de pe iPad.

Realismul este completat de simplitatea utilizării. Conform unui psiholog britanic, Jonathan Freeman, „telefoanele mobile şi jocurile video nu mai sunt dificile". „Nintento Wii a arătat că ne putem juca fără să ştim să mânuim o consolă", spune el. Dificilă este însă adaptarea părinţilor care cresc această generaţie de copii digitali. Un studiu realizat de un psiholog canadian a arătat că părinţii interacţionează mai bine cu odraslele lor atunci când se joacă cu un instrument mecanic, lipsit de tehnologii avansate. Apariţia elementului electric, spune studiul, îi face pe părinţi să nu mai explice atât de mult, deoarece jucăria interacţionează cu cei mici deja. Tatăl care îşi învăţa fiul să folos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 55 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 42 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°