Ungaria a cerut luni Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) un posibil ajutor financiar printr-un program de precauţie, potrivit unui comunicat transmis de executivul european.
"Comisia a primit astăzi o solicitare din partea autorităţilor ungare pentru o posibilă asistenţă financiară din partea UE. Autorităţile au transmis o solicitare similară către FMI. Au indicat de asemenea că intenţionează să trateze orice sprijin UE care le-ar putea fi pus la dispoziţie drept unul de precauţie", se spune în comunicatul CE.
Comisia va examina solicitarea Ungariei "în strânsă consultare cu statele membre UE şi cu FMI", notează executivul european.
Totodată, CE a anunţat că o delegaţie europeană aflată la Budapesta în ultimele două săptămâni a revenit la Bruxelles, după ce a efectuat misiunea obişnuită de supraveghere în urma primului acord de sprijin pentru balanţa de plăţi derulat în Ungaria.
Ungaria a anunţat vineri că a început discuţiile cu FMI şi cu UE pentru o linie de credit de precauţie care să apere economia locală de criza datoriilor de stat din zona euro, transmite Reuters.
Ministerul Economiei a arătat că anticipează semnarea unui nou acord cu FMI şi CE la începutul anului viitor şi că nu se aşteaptă ca instituţiile financiare internaţionale să solicite noi măsuri de austeritate.
Ungaria a convenit în octombrie 2008 un pachet de finanţare externă de 20 miliarde euro de la FMI, CE şi Banca Mondială. Guvernul de la Budapesta a accesat două treimi din împrumuturi, însă discuţiile cu FMI în cadrul acestui acord au fost întrerupte în luna iulie a anului trecut, după ce autorităţile ungare au optat să introducă o taxă specială pentru bănci, pentru a evita noi măsuri de austeritate.
Ungaria a cerut luni Comisiei Europene (CE) şi Fondului Monetar Internaţional (FM