Una dintre firmele care a demarat executarea silită a partidului este My Web Contact, societate aflată în cercul de influenţă al lui Cristi Burci (foto), om de afaceri cu importante relaţii chiar în PSD.
Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a anunţat în week-end că împotriva partidului pe care îl conduce a demarat executarea silită ca urmare a datoriilor neachitate către mai multe firme cu care PSD a avut contracte în campania electorală pentru prezidenţiale din 2009. România liberă vă prezintă cele mai importante societăţi comerciale care au obţinut în instanţă executarea silită a partidului lui Ponta.
Una dintre acestea este My Web Contact din Bucureşti, fosta S.C. ID Consulting & Advertising, societate aflată în sfera de influenţă a magnatului Cristian Burci. La My Web sunt asociate două persoane fizice, Daiana Ioana Straulea şi Maria Vergatti. Legătura cu Burci este făcută de Daiana Straulea, care este asociată chiar cu Cristi Burci în SC Foto Stela SRL din Bucureşti. De asemenea, aceeaşi Straulea este unul din admiadnistratorii SC Graffiti - BBDO SA, prima agenţie de publicitate din România, companie al cărei fondator este chiar Cristian Burci. Pe 12 septembrie Judecătoria Sectorului 1 aproba cererea societăţii My Web Contact de încuviinţare a executării silite a PSD. În ciuda relaţiei apropiate dintre Burci şi oameni cu greutate în PSD, cum ar fi fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea, social-democraţii au rămas clienţi rău-platnici.
Şi înainte de campania din 2009 formaţiunea acumulase datorii mari către My Web Contact. Potrivit unei decizii a Tribunalului Bucureşti din ianuarie 2009, PSD era obligat să achite societăţii amintite aproape 700.000 lei, contravaloarea unor facturi din mai 2008. My Web Contact prestaseră pentru PSD servicii de publicitate în campaniile electorale ale filialei Bucureşti, servicii ca