Valentin Mandache organizează trasee tematice la casele de epocă din Capitală. El le vorbeşte vizitatorilor despre stilurile arhitehtonice.
„Acolo este zeiţa agriculturii cu secere şi spice, iar în partea aceea, zeul industriei, cel care are o daltă", explică Valentin Mandache statuile de la Banca Naţională a României (BNR). Este consilier imobiliar pe case de epocă, însă de cele mai multe ori îl găseşti prin oraş, la plimbare, fotografiind imobile, ferestre sau alte elemente arhitecturale. Din pasiunea sa pentru casele de epocă a realizat şi blogul casedeepoca.wordpress.ro, unde postează fotografii cu imobilele încărcate de istorie şi care sunt trecute cu vederea de bucureşteni.
Mai întâi, site-ul său a fost realizat în limba engleză, dar apoi acesta a fost adaptat în română pentru cei care doresc să afle mai multe despre stilul neoromânesc, art deco, art nouveau sau arhitectura bisericească. „Acela este ceasul original, puţine clădiri au păstrat ceasul original. Dedesubt se vede stema, tot originală, care a fost dată cu dalta în timpul comunismului", continuă Valentin Mandache să arate detaliile clădirii BNR.
Organizează doar trasee pe la principalele clădiri din Bucureşti, iar excursiile gândite de el urmează de obicei un drum mai puţin cunoscut. „Sunt focusat pe casele familiilor din Bucureşti. Desigur, spun câte ceva şi despre cele mari. Arăt Capitala aşa cum e ea, în urâţenia şi în splendoarea ei", explică el.
Din Londra, pe străzile din Centrul Vechi
Valentin este cetăţean britanic. A trăit 20 de ani în Londra, unde, după mai multe studii, a devenit colaborator al unei companii imobiliare specializate pe casele de epocă britanice. Tot cu o companie britanică a ajuns şi la Bucureşti, unde lucra la un departament de case istorice.
Valentin Mandache a vrut să rămână în România. Este unicul consultant pe ace