Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarii şpăgari de la Garda Financiară Braşov, judecaţi pe fond la Tribunal

Publicat in Adevarul, luni 21 noiembrie 2011 ·

Cosmin Bărbuşoiu şi Gigel Ursu, au fost prezenţi, luni, la Tribunalul Braşov, unde a avut loc un nou termen pe fond în dosarul în care cei doi sunt judecaţi pentru luare de mită.

La termenul de luni, instanţa a audiat mai mulţi martori şi s-a stabilit un nou termen de judecată în luna decembrie. Cosmin Bărbuşoiu şi Gigel Ursu au fost trimişi în judecată, anul trecut, de către procurorii anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov. Cei doi sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, „în perioada 1 aprilie - 13 mai 2010, inculpaţii Bărbuşoiu Cosmin Cristian şi Ursu Gigel, în calitate de comisari în cadrul Gărzii Financiare - Secţia Braşov, cu ocazia efectuarii unor controale de specialitate la punctele de lucru ale unor societăţi comerciale din municipiul Braşov şi oraşul Rupea, majoritatea cu obiect de activitate comercializarea legumelor şi fructelor, au pretins de la reprezentanţii acestor firme, cu titlu de mită, suma totală de 24.000 lei, din care au primit suma totală de 15.000 lei. Banii au fost pretinşi şi primiţi pentru a nu aplica sancţiuni grave raportat la neregulile constatate: suspendarea temporară a activităţii societăţii comerciale, sesizarea organelor de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sau aplicarea unor amenzi în cuantum între 8.000 de lei şi 10.000 lei. De asemenea, la data de 31 martie 2010, inculpatul Ursu Gigel a pretins şi primit de la reprezentantul unei societăţi comerciale suma de 2.000 lei pentru a nu-i aplica sancţiuni în urma neregulilor constatate".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 34 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 55 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°