Diego Maradona (51 de ani) a avut o sâmbătă de coşmar. După ce Al Wasl, echipa pe care o pregăteşte, a pierdut cu 1-0 partida cu Al Ain, formaţia românilor Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi, argentinianul a fost anunţat că a decedat Dalma Franco (81 de ani), mama sa. Diego Maradona (51 de ani) a avut o sâmbătă de coşmar. După ce Al Wasl, echipa pe care o pregăteşte, a pierdut cu 1-0 partida cu Al Ain, formaţia românilor Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi, argentinianul a fost anunţat că a decedat Dalma Franco (81 de ani), mama sa.
Eşecul suferit sâmbătă seară de Diego Maradona în Cupa Emiratelor Arabe Unite a fost nimic în comparaţie cu ce avea să urmeze. După meciul cu formaţia românilor Olăroiu şi Rădoi, fostul mare fotbalist a fost înştiinţat că Dalma Franco, mama lui, a murit într-o clinică din Buenos Aires din cauza unor probleme cardiace.
Maradona a plecat imediat în Argentina, pentru a organiza funeraliile mamei sale, de care era foarte ataşat şi căreia îi dedicase un tatuaj realizat în vara acestui an.
“Tota (n.r. - porecla mamei sale), te iubesc!”, a fost mesajul pe care Diego şi l-a pictat pe spate. În altă ordine de idei, Cosmin Olăroiu şi Mirel Rădoi nu sunt singurii români care “l-au supărat” pe Maradona. Înaintea eşecului de sâmbătă, celebrul argentinian mai pierduse o partidă contra unui reprezentant al ţării noastre. Pe 7 octombrie, Dubai Club obţinea o victorie de senzaţie contra lui Al Wasl (5-0) tot în Cupa Emiratelor Arabe Unite, la primul meci oficial cu Ion Marin antrenor!
foto:as.com