Avem motive sa fim tot mai ingrijorati de ce se intampla in economia europeana, in zona euro. Ma refer mai cu seama la pietele financiare, intrucat sunt tot mai multe semne ca ele se gripeaza din nou: marjele (peste pragul de baza impus de obligatiunile germane) cresc la toate tarile europene (inclusiv la Austria, Finlanda, Olanda, deci tari cu rating AAA), bancile evita sa se imprumute intre ele preferand sa plaseze lichiditati la BCE, bancile americane si cele britanice isi reduc expunerea pe grupuri europene, etc. Crize de lichiditate par inevitabile. Desi taierea valorii nominale (haircut-ul) obligatiunilor suverane ale Greciei cu 50% este “organizat” (asa numit ”voluntar” incercandu-se evitarea “evenimentului de credit”, care sa declanseze intrarea in actiune a CDS-urilor) contaminarea opereaza in zona euro si nu numai. Prin acest haircut s-a creat un precedent pentru alte operatiuni similare, desi oficialii Comisiei si ai BCE considera ca avem de-a face cu un caz singular. Dar nimic nu poate garanta nerepetabilitatea.

Lipsa de incredere in capacitatea liderilor europeni de a gasi o solutie convingatoare la problema datoriilor suverane se adanceste. Italia si Spania nu sunt tari insolvente, chiar daca prima are o datorie publica de cca 120% din PIB. Dar ea are surplus primar si prin ajustarile anuntate de premierul Mario Monti el va creste. In plus, mare parte a detinatorilor de datorii sunt rezidenti, iar scadenta medie a obligatiunilor este de 7 ani. Spania are datorie publica de sub 65% din PIB, adica inferioara celei a Germaniei (care este de cca 80% din PIB). Drept este ca Spania si Italia nu au o perspectiva de crestere economica buna, asa cum este si pentru Portugalia, ca sa nu mai vorbim de Grecia. Avem aici o dinamica infernala: criza de incredere, cu originea in principal in abordarea defectuoasa a problemei datoriilor suverane, inrautateste