* echipe de specialişti în domeniul protecţiei copilului vor prezenta elevilor, astăzi, materiale informative referitoare la drepturile lor şi vor iniţia dezbateri pe această temă
Cu ocazia "Zilei universale a drepturilor copilului", sărbătorită pe 20 noiembrie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila (DGASPC) desfăşoară astăzi o serie de activităţi în colaborare cu şcoli şi licee din municipiul Brăila.
După cum se precizează într-un comunicat semnat de directorul instituţiei, Alexandru Sculschi, echipe de specialişti în domeniul protecţiei copilului vor prezenta copiilor materiale informative referitoare la drepturile lor şi vor iniţia dezbateri pe această temă. Activităţile, care vor avea un caracter interactiv, se vor desfăşura în colaborare cu Liceul "Nicolae Iorga", Colegiul "Gh. M. Murgoci", Liceul Pedagogic "D.P. Perpesicius", Colegiul "Ana Aslan", Şcoala cu clasele I-VIII "Ion Creangă", Şcoala cu clasele I -VIII "Alexandru Ioan Cuza", Şcoala cu clasele I-VIII "Fănuş Neagu" şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă. Potrivit conducerii DGASPC Brăila, vor fi organizate şi activităţi similare la care vor participa copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială în cadrul instituţiei.
Pe 20 noiembrie 1989 s-a adoptat Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 şi a fost acceptată de majoritatea ţărilor din lume, cu excepţia Statelor Unite ale Americii şi a Somaliei. România a adoptat Convenţia pe 28 septembrie 1990 prin Legea nr.18/1990 şi s-a inspirat din aceasta atunci când a elaborat Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. * echipe de specialişti în domeniul protecţiei copilului vor prezenta elevilor, astăzi, materiale informative referitoare la drepturile lor şi vor iniţia dezbateri pe această temă
Cu ocazia "Zil