Preşedintele Traian Băsescu nu pare dispus să renunţe la dezideratul „Statelor Unite ale Europei" şi nici la susţinerea unui proces european de integrare accelerată, inclusiv din punct de vedere fiscal. Va fi reţinut, desigur, ironiile aruncate cu ocazia summit-ului G20 de la Cannes la adresa Grupului de la Frankfurt, pe care unele guri rele s-au şi grăbit să-l reboteze în „politbiroul Europei". Noua conducere informală a zonei euro a negociat dur cu privire la criza din Italia şi Grecia - aspectul cel mai discutabil fiind acela de a fi impus tehnocraţi eurocraţi în fruntea guvernelor celor două ţări.

Nu ştiu dacă sau în ce măsură va fi cugetat Traian Băsescu la puterea reală a UE atunci când a văzut reacţiile tandemului franco-german şi presiunile acestuia asupra fostului premier elen din clipa în care Georgios Papandreou şi-a anunţat intenţia de a organiza un referendum pe tema austerităţii inerente planului de salvare european. Inechivocă a fost în schimb poziţia lui Victor Ponta, care s-a declarat un suporter convins al fostului premier grec - că deh, ambii sunt susţinători ai unui stat social imens, cu un aparat birocratic vast şi o clientelă politică pe măsură. Ponta s-ar demonstra cu adevărat înfipt dacă ar respinge nu doar austeritatea impusă de Guvernul Boc, ci şi pe cea predicată la ­nivel european, solicitând în schimb ­ample măsuri pentru susţinerea economiei de-a lungul şi latul UE. Dar în pofida ­fixaţiei sale guevariste, Ponta se va feri în mod cert ca dracul de ­tămâie să alieneze oligarhia UE, cu care va trebui să se înţeleagă cât de cât în condiţiile în care visează să ­devină premier.

Traian Băsescu se poate folosi de prezentele vremuri de criză pentru a încuraja apariţia unei viziuni strategice despre calea pe care UE ar trebui s-o apuce, dar şi elaborarea unor analize dedicate modului în care România îşi poate salvgarda interesele