Clasa politică moldovenească, inclusiv aripa ei juridică, a mai inventat o dilemă blestemată cu prilejul unei noi intenţii de alegere a şefului statului: a fost sau n-a fost ceea ce trebuia să fie, dar n-a fost pentru că n-o fi fost dat să fie?

Acum, după ce s-a decis în chestiunea datei ratate (18 noiembrie) a alegerilor preşedintelui, lumea a rămas şi mai divizată în faţa acestei noi dileme.

Unii se întreabă: faptul că, prin analogie, ai intrat cu cineva în pat, dar, din anumite motive, nu s-a ajuns până la foarte şi foarte râvnitul finiş (deoarece el se gândea la alta, iar ea se gândea la altul), înseamnă că te-ai culcat cu cineva sau nu?

Alţii dau replica la fel de retoric: faptul că s-a convenit cu cineva să se intre în pat, numai că s-a renunţat, (deoarece s-a constatat că el ar prefera pe alta, iar ea ar aspira la altul şi finişul mult râvnit nu va fi asigurat) nu înseamnă oare doar ceva platonic şi nevinovat?

Posteritatea va oferi cu siguranţă răspunsuri, şi politice, şi juridice, la aceste întrebări. Cu ce ne alegem acum, însă? Cu faptul, în primul rând, că deputaţii şi liderii lor au ajuns - cu voie sau fără - să creadă în propria nemurire. Numai că această nemurire, după atâta fosăială cu alegerea unui şef de stat, este similară cu cea a Măgarului lui Buridan.

Ba poate e şi mai grav, deoarece inocenta fiinţă măcar a sfârşit-o prost, înfometată, din motiv că n-a putut alege dintre două braţe de fân identice. Iar aleşii de astăzi şi liderii lor ştiu ce trebuie să aleagă, dar preferă să facă pe nevinovata, dar şi încăpăţânata făptură din faţa ieslelor simetrice.

Şi n-ar fi nicio problemă, deoarece emigrarea unor fiinţe gânditoare spre zone ale faunei şi intrarea unor necuvântătoare în teritoriile politice ale oamenilor este o practică străveche. Numai că, între timp, o majoritate uriaşă a populaţiei începe a susţine că ţara