O brăileancă de 46 de ani a reclamat la Poliţie că i-a fost sustras din poşetă un telefon mobil în timp ce se afla într-un parc.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Brăila, la data de 18 noiembrie, la ora 19.55, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului a fost sesizat despre incident, prin apelul de urgenţă 112. Reclamanta a spus că, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în parcul situat în spatele blocului N1, de pe Calea Călăraşilor, o femeie de 29 de ani, din municipiu, i-a sustras din poşetă, profitând de neatenţia sa, un telefon mobil. Din cercetarile efectuate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a rezultat că aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se că, la scurt timp după comiterea faptei, suspecta i-a dat telefonul mobil sustras concubinului ei, de 40 de ani, care, ulterior, s-a prezentat la sediul Poliţiei şi l-a predat. El a declarat că nu a fost de faţă când concubina lui i l-a sustras părţii vătămate.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat. O brăileancă de 46 de ani a reclamat la Poliţie că i-a fost sustras din poşetă un telefon mobil în timp ce se afla într-un parc.
Potrivit datelor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Brăila, la data de 18 noiembrie, la ora 19.55, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului a fost sesizat despre incident, prin apelul de urgenţă 112. Reclamanta a spus că, în jurul orei 18.00, în timp ce se afla în parcul situat în spatele blocului N1, de pe Calea Călăraşilor, o femeie de 29 de ani, din municipiu, i-a sustras din poşetă, profitând de neatenţia sa, un telefon mobil. Din cercetarile efectuate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale a rezultat că aspectele sesizate se confirmă, stabilindu-se că, la scurt timp după comiterea faptei, suspecta i-a dat telefonul mobil sustras concubinului e