Cu o săptămână în urmă, atrăgeam atenţia asupra unei grave lacune a sistemului farmaco-medical românesc, care lasă zeci de mii de bolnavi de hipotiroidie fără medicamentele în lipsa cărora pot muri.
„De luni de zile, e criză în farmacii de Euthyrox, un medicament vital bolnavilor de tiroidă – celor care suferă de insuficienţă tiroidiană şi, în special, celor care au fost operaţi de tiroidă. Aproximativ 5% din populaţie suferă de insuficienţă tiroidiană, adică un milion de oameni. Mai multe zeci de mii sunt efectiv dependenţi de levothyroxinum, substanţa activă din Euthyrox. Lăsaţi fără medicament, timp de o lună, aceşti oameni pot muri. De câteva săptămâni, criza s-a acutizat şi a dispărut şi înlocuitorul Euthyrox-ului, L-thyroxin. Bolnavii asiguraţi au dreptul la aceste medicamente gratuit, dar produsele nu se găsesc nici la vânzare liberă (fără compensare)”, spuneam atunci.
Din păcate, lucrurile stau (aproape) la fel şi acum.
Astăzi am verificat în farmacii şi, din păcate, în pofida asigurărilor producătorilor şi importatorilor, criza este departe de a fi încheiată. Farmaciile susţin că primesc 3-4 cutii de medicamente / farmacie, care se vând instant, în câteva minute. Nu se vând, spun farmacistele, decât o cutie/pacient. Din câteva zeci de farmacii din Bucureşti la care am sunat, un asingură avea o cutie de Euthyrox, de concentraţie mică (pe timp de iarnă, concentraţia medicamentului trebuie să crească, pentru a fi eficient).
Dacă în fiecare din cele circa 6.000 de farmacii din România s-ar fi distribuit măcar cele 3-4 cutii de Euthyrox, atunci s-ar fi acoperit aproximativ o treime din cererea lunară.
În pofida insistenţelor, nu am reuşit să contactăm (acum o săptămână) în timp util producătorul şi importatorul Euthyrox. În schimb, Dario Ronco, directorul Berlin-Chemie România (producătorul L-thyroxin) ne-a asigurat că s-au comandat