Superlimuzina bavareză BMW M5, una dintre vedetele celei mai recente ediții a Salonului auto de la Frankfurt, poate fi achiziționată și de la dealerii mărcii din România. Sursa: BMW
1 /.
Noua generaţie BMW M5, care a debutat în faţa publicului la Salonul auto de la Frankfurt din luna septembrie, a ajuns și în România.
Supermodelul german este comercializat, de dealerii autohtoni ai mărcii germane cu un preț de catalog pe măsura imaginii și performanțelor sale: 107.136 de euro cu TVA inclusă.
Printre modelele similare, care ar putea oferi o alternativă românilor bogați și însetați de putere, se numără: Mercedes-Benz E63 AMG (V8, 5.5 litri, 525 CP, 110.236 de euro cu TVA), Porsche Panamera Turbo (V8, 4.8 litri, 500 CP, 152.969 de euro cu TVA) sau Jaguar XFR (V8, 5.0 litri, 510 CP, 94.240 de euro cu TVA).
Berlina BMW M5 ascunde sub capotă un motor V8 twin-turbo de 4.4 litri și 560 de cai-putere.
BMW a abandonat senzaţionalul agregat V10, care i-a servit atât de bine fostei generaţii M5, dar fanii modelului nu trebuie să îşi piardă prea mult timp cu suspinele.
Actualul motor, deşi mai mic, oferă cu 10% mai mulţi cai-putere şi un cuplu mai mare cu 30% (660 Nm).
Puterea este direcționată către puntea spate prin intermediul unei cutii automate cu dublu ambreiaj și 7+1 rapoarte.
Potrivit informațiilor oficiale, noul BMW M5 ajunge la 100 km/h (cu start de pe loc) în numai 4,4 secunde și, mai departe, la 200 km/h, în 13 secunde.
Deloc rău.
Viteza maximă "încorsetată" electronic la 250 km/h poate fi "eliberată" la 305 km/h, dacă se apelează la pachetul opțional ”M-Drivers Package”.