Naţionala feminină pleacă la Mondialul din Brazilia (2-18 decembrie) cu un moral excelent. România a câştigat ieri Trofeul Carpaţi, după un meci entuziasmant cu Serbia, pe care l-a câştigat cu 37-18. Jocul tricolorelor este în creştere, iar suporterii se gândesc la o medalie.
Ediţia din acest an a Trofeului Carpaţi poate fi considerată o reuşită pentru echipa naţională. Handbalistele şi-au putut măsura forţele cu două dintre puterile handbalului european, Ungaria şi Serbia, iar selecţionerul Radu Voina a scăpat de cea mai mare grijă de dinaintea turneului amical: accidentările. Jocul tricolorelor a fost şi el unul care dă speranţe, iar Talida Tolnai pare gata, după prestaţiile din weekend, să facă un Mondial memorabil.
După înfrângerea cu Ungaria din primul joc, scor 33-35, elevele lui Radu Voina şi-au asigurat câştigarea trofeului cu două victorii la scor în ultimele două zile ale competiţiei. Mai întâi a fost Macedonia, scor 35-16, iar ieri a venit rândul Serbiei, 37-18, după un meci foarte bun făcut de tricolore. În urma acestui turneu de pregătire, Radu Voina a decis şi lotul pentru Mondiale, în care se vor regăsi şi două jucătoare foarte tinere, Buceschi şi Dedu.
Gaţu, entuziasmat
La finalul jocului cu Serbia, preşedintele FRH, Cristian Gaţu, s-a arătat entuziasmat de jocul României. "Sincer, de când mă ştiu eu nu am mai văzut echipa naţională să joace prima repriză aşa cum a jucat cu Serbia. După partida de astăzi, (n.r. - ieri), cred că fetele se pot gândi sus de tot în ceea ce priveşte Mondialul. Joacă foarte bine", a spus Gaţu. Preşedintele FRH a evitat să stabilească un obiectiv, dar speră la o medalie: "Sper la o medalie, dar nu aş vrea să o spun eu, să nu pun presiune. Să dea Domnul să fie orice, dar să fie bine".
La noi, când jucăm un meci mai slab, nu mai avem nicio şansă, când jucăm un meci mai bine, deja ne ve