Tropăiala către DNA a atâtor funcţionari şi demnitari portocalii, intervenită cam brusc şi acompaniată de corul ipocrit al mai-marilor pedelişti (“Suntem un partid care a demonstrat şi demonstrează că nu tolerează corupţia”), lasă impresia că e o mascaradă. În primul rând, guvernanţii au fost siliţi să dea frâu liber procurorilor de tot mai puternica presiune externă, care, pe toate planurile - de la cancelarii, la medii de afaceri şi organisme ale UE - viza corupţia din România şi lipsa de voinţă politică de a o jugula. Resentimentele occidentale au ajuns la un asemenea grad, încât descurajează investitorii, ba riscă să blocheze şi fondurile comunitare.

Era imperios necesar ca partidul de guvernământ să-şi sacrifice o seamă de pioni, doar gestionarea banului public se află, în primul rând, la mâna sa. În al doilea rând, acţiunea e şi un prilej pentru conducereaportocalie centrală de a se înfăţişa pe sine ca fiind intransigentă şi delimitându-se de jupânii din teritoriu, corupţi, dar numiţi de către ea însăşi, dar şi de a se răfui cu unii feudali care au mişcat în front sau, poate, n-au virat sume suficiente în puşculiţa centrală. În fine, strategia asta ar mai cuprinde şi finalul apoteotic al mutării în garsoniere cu zăbrele a unor importanţi adversari politici, existând explicaţia “Dacă nu-i tolerăm pe ai noştri, cum o să-i lăsăm pe ai voştri?!”.

Etapa I, aceea a mâncării propriilor copii, a canibalismului, se apropie de sfârşit, fiind mai mult o zgomotoasă operă wagneriană. Deja, pentru mesajul electoral, s-au adunat destule “victime”: primari de mari oraşe, şefi de servicii deconcentrate, alţi însemnaţi funcţionari din ţară, dar mai puţin de la centru, de prin ministere. Ceea ce e caraghios. Până la urmă, e absurd să-ţi imaginezi că o asemenea caracatiţă funcţiona fără cap. Oricum, aş garanta că - la fel ca şi în cazul tevaturii din vămi, de la fro