Sezonul automobilistic sportiv 2011 se încheie cu rezultate deosebite pentru tânărul pilot de numai 16 ani, Radu David.
Originar din Sibiu, Radu David a câştigat titlul de campion la juniori în Campionatul Naţional de Slalom Paralel (C.N.S.P), organizat de Federaţia Română de Automobilism Sportiv. El a obţinut patru victorii din şase posibile cu un Renault Clio II de grupa N cu cilindreea maximă acceptată pentru clasa sa, 1.4 litri. Cele patru victorii îi asigură şi un loc trei în clasamentul Open al competiţiei. Clasamentul Open se referă la clasamentul final al C.N.S.P., fără a ţine cont de împărţirea autoturismelor de concurs pe criterii tehnice. În acest context, rezultatul său este mult mai valoros dacă ţinem seama că el a fost obţinut în confruntarea cu autoturisme mult mai puternice decât Renault Clio II.
Radu David este un exemplu de creştere în automobilismul sportiv românesc, debutul său la volanul unei maşini de concurs având loc în 2004 când a început kartingul la Palatul Copiilor din Sibiu.
În Campionatul de Slalom Paralel, Radu David a debutat în 2007 cu un VW Golf II. Un an mai târziu, în 2008, se clasează pe locul patru la general în clasamentul juniorilor. Anul 2009 este unul care avea să confirme talentul tânărului pilot sibian. La finalul sezonului el se clasează pe locul trei în clasamentul juniorilor, locul cinci în clasamentul general, cu o victorie de etapă. Federaţia Română de Automobilism Sportiv îi oferă în 2009 premiul special "Tinere Talente".
Evoluţia sa atrage atenţia piloţilor consacraţi din automobilismul sportiv românesc şi după rezultatul excelent din Dementor Rally Show 2011, competiţie organizată la Sibiu la finalul fiecărui an competiţional. El reuşeşte ca în compania sportivilor experimentaţi din Campionatul Naţional de Raliuri "Dunlop" să câştige confruntarea de la clasa 9, cu ace