Ca orice viitor părinte, Camille şi Paul Thompson erau emoţionaţi atunci când au mers la primul ecograf şi şi-au văzut pe ecran copilul. Peste şase săptămâni, la al doilea ecograf, au descoperit că vor avea gemeni. Adevărul a ieşit la suprafaţă abia la ecograful de la trei luni.
Cuplul de britanici a fost luat prin surprindere la cea de-a treia ecografie când au aflat că pe lume vor veni trei bebeluşi şi nu unul aşa cum se aşteptau iniţial. Cei doi, ambii în vârstă de 34 de ani, le-au spus dintotdeauna apropiaţilor că îşi doresc să facă trei copii dar nu se aşteptau ca aceştia să vină în acelaşi timp pe lume.
Acum, cei doi îşi adaptează casa din Houghton-Le-Spring pentru tripleţii Amelie, Lori şi Sofia.
Cele trei fetiţe le-au schimbat viaţa celor doi britanici
“Am fost puşcaş marin timp de zece ani şi eram obişnuit să am totul sub control. Să ai trei copii este mult mai greu dar nu aş schimba asta pentru nimic în lume", a declarat tatăl tripleţilor pentru DailyMail.
Cele trei fetiţe s-au născut prin cezariană, în 5 octombrie, după 34 de săptămâni şi cinci zile de sarcină, la interval de două minute una de cealaltă. Lori şi Sofia cântăresc fiecare 2,38 kg, iar Amelie are 2,29 kg.