Mircea Geoană şi-a răspuns întrebării dacă PSD poate merge mai departe fără el. PSD poate fără el, decizie 50 la 5 (un scor grăitor). Preşedintele Senatului (încă) poate şi el fără social-democraţia de tip "trei trandafiri".

Revărsarea de reproşuri, decepţiile formulate neaoş, pe care le-a auzit la şedinţa de partid unde a fost excomunicat, l-au vaccinat probabil pe viaţă pentru imunizarea faţă de PSD.

În urma lui rămâne un PSD al lui Victor Ponta, proprietar de tupeu "made lângă Gara de Nord", anturat de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, care i-au fluturat lui Geoană pe la nas eterul înţelegerii, ca apoi sa-l lichideze fără să clipească. Pentru că şi Ion Iliescu, şi Adrian Năstase au memorie lungă cât o zi de post, nu uită şi nu iartă.

Când a lăsat în spate locul unde a rămas fără de partid, Mircea Geoană şi-a găsit (poate nu prea târziu) ce ar fi trebuit să aibă de la început: curajul. "Obrăznicia fără seamăn", cum a suflat, sufocat de furie, Ion Iliescu. În subsidiar, poate, în cele din urmă, maturitatea, limpezirea de felurite fumuri.

Şi are nevoie de minte limpede, însoţită de nervi tari, pentru că în perioada următoare va traveresa un deşert. Va rămâne fără funcţia de preşedinte al Senatului (un post de care s-a achitat bine şi căruia i-a restabilit oarecum valenţele). Va fi ocolit, căci nu există sprijin dezinteresat în politică, îşi va număra prietenii şi va vedea că nu sunt.

Mircea Geoană a mai trecut printr-un asemenea moment acum şapte ani. Când era doar un perdant la Primăria Generală şi un ministru de Externe la sfârşit de mandat. Atunci s-a găsit pentru el un "grup de la Cluj". Asta e marea sa hibă: tot timpul a trebuit să fie sprijinit şi propulsat. El nu a fost un lider în adevăratul sens al cuvântului, ci un element secund (de succes) într-un tandem sau un înalt executiv, cu o bună prestaţie şi reputaţie în roluri de reprez