Subiectul Generatiei 1927 continua sa genereze controverse. O dezbatere purtata aici, la Washington, in cadrul Conferintei de studii slave, est europene si eurasiatice saptamana trecuta a inclus o excelenta prezentare a Cristinei Bejan, autoarea unei teze la doctorat la Oxford sustinuta in iunie anul trecut, pe tema grupului Criterion (cu accent pe personalitatea lui Petru Comarnescu). Am vorbit despre raportul dintre aspiratiile apocaliptice si proto-existentialismul cioranian, despre indemnul lui Francois Furet de a practica istoria intelectuala fara a confunda rolul savantului cu acela al procurorului. Am scris in In “Times Literary Supplement” (5 ianuarie 2010) despre cartea Martei Petreu privind ceea ce numesc pactul faustic dintre Mihail Sebastian si Nae Ionescu. Este timpul ca discutia sa iasa, in fine, din procustianul pat al unui provincialism desuet si sa se exploreze, cu obiectivitate si respect pentru nuante, fenomenele de radicalism politic ca forme de “indracire” a unor intelectuali de seama din veacul XX. Adeziunea la fascism a unui Mihail Sebastian, demonstreaza Marta Petreu, abjurata ori ocultata ulterior, tinea de fapt de relatia pe care Hegel a vazut-o ca esentiala in istoria spiritului, recunoasterea, deci de dialectica stapan-sclav. Este cazul sa analizam fara prejudecati participarea romaneasca la ceea ce R.M. Alberes a numit candva aventura intelectuala a secolului XX. O aventura din care n-au lipsit abdicarile vertiginoase, visurile aberante, iluziile colectiviste, patimile extremiste, fantasmele mesianic-redemptive, ispita a ceea ce istoricul Jeffrey Herf numeste modernismul reactionar.

Am citit pe nerasuflate cartea profesoarei de istoria filosofiei, poetei si eseistei Marta Petreu (editia a doua, revazuta si adaugita a aparut in 2010) pe tema formarii intelectuale a lui Mihail Sebastian, a relatiei dintre tinarul intelectual evreu