Germania vrea să accelereze integrarea bugetelor ţărilor din zona euro printr-un transfer de suveranitate la nivel european, singurul în măsură să impună disciplina fiscală necesară pentru relansarea proiectului european şi evitarea unei reeditări a crizei datoriilor, scrie cotidianul francez La Tribune.
Dacă pentru ţările nordice, mult mai ordonate din punct de vedere fiscal, impactul unei astfel de decizii ar fi unul limitat, în cazul Franţei sau Italiei se vor pune din nou sub semnul îndoielii guvernarea lor politică şi economică.
Planul german cuprinde reformarea mai multor paliere şi gravitează în jurul "automatizării sancţiunilor" aplicate ţărilor cu deficite bugetare excesive. Franţa şi Italia s-au opus până acum ferm unei astfel de măsuri.
Astfel, Comisia Europeană ar primi atribuţii sporite în sancţionarea unui stat indisciplinat fără a se consulta cu Consiliul European, care reuneşte şefii de stat din zona euro, sau cu guvernele statelor membre. Planul prevede recurgerea la sancţiuni financiare drept "arme preventive" înainte de a "tăia răul de la rădăcină". Planul menţionează posibilitatea ca statele sau Comisia să se poată plânge de o încălcare a obligaţiilor fiscale către Curtea Europeană de Justiţie.
Germania propune din nou instituirea unui "comisar de stabilitate" care ar avea putere directă de decizie în privinţa utilizării fondurilor structurale europene.
Berlinul anticipează o "reducere a suveranităţii automate" pentru statele europene care, începând cu 2013, vor apela la FESF. UE, la propunerea FESF, ar urma să deţină un "drept de veto" în privinţa bugetelor adoptate de parlamentele naţionale ale statelor în cauză.
Pentru ţările care nu respectă obiectivele fixate de FESF vor putea fi impuse măsuri bugetare precum reducerea cheltuielilor sau noi măsuri de austeritate.
Planul prevede ca, în ultimă