Pe măsură ce ne îndepărtăm în timp de momentul căderii comunismului, e tot mai neclar pentru mulţi dintre noi dacă abulia morală şi confuzia de valori o datorăm prea rapidei şi nepregătitei noastre „căderi în libertate“ sau, mai degrabă, schimbării de azimut la care e obligată întreaga omenire. Sesizarea problemei e departe de faza soluţiilor, de unde şi indecizia formatorilor de opinie. Şi pe scenă, în teatru, care preia cu din ce în ce mai mare vigoare în ultima vreme misiunea justiţiară a societăţii civile, avem, în consecinţă, situaţii dramatice echivoce, ambiguităţi provocatoare şi mai rar verdicte. Cu atât mai mult când autorul nu se poate decide în a-şi stabili propriile priorităţi în privinţa temelor morale abordate.

Ar putea fi şi cazul autorului ceh Petr Zelenka, care revine pe scenele româneşti cu piesa Purificare, în premieră la Teatrul Naţional din Bucureşti. Ca şi într-o altă piesă a sa cunoscută nouă, Povestirile nebuniei noastre, autorul (n. în 1967) panoramează înfometat de adevăr asupra societăţii contemporane, dezvăluindu-i mizeriile din mai toate compartimentele, fie că reprezintă viaţa de familie, relaţiile interumane din societate, problemele existenţiale, ca şi cele instiuţionale, în fine, filosofia statului sau a persoanei într-o lume în insuportabil derapaj. Mai ameninţătoare decât gaura neagră cercetată de fizica pământului pare scorbura de lângă noi în care stă ascuns câte un Caliban şi o vrăjitoare Sicora (cât de universal şi actual rămâne Shakespeare). Cu alte cuvinte, Petr Zelenka vrea parcă să spună tot. Despre infidelităţile din viaţa de cuplu, despre singurătate şi ne/fericire, despre părinţi şi copii, educaţia în familie, despre ONG–urile filantropice şi violenţă, despre sex şi perversiuni, poliţia formalistă şi televiziunea care manipulează şi încă altele tangente acţiunii din piesa sa polisemantică.

Cel mai import