Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a fost anunţat luni, 21 noiembrie, de producerea unei explozii, neurmată de incendiu, într-o casă din localitatea Ibăneşti, fiind solicitată intervenţia echipajelor medicale. La faţa locului s-au deplasat un echipaj cu o ambulanţă SMURD de la Ibăneşti şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, de la Detaşamentul de pompieri Reghin, sub conducerea locţiitorului comandantului. „La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că explozia a avut loc la centrala termică pe lemne a locuinţei. În urma acesteia un bărbat în vârstă de 47 de ani a decedat, iar un altul, în vârstă de 49 de ani, a fost rănit, fiind preluat de echipajele medicale şi transportat la spitalul din Reghin.
În momentul producerii exploziei cele două persoane se aflau în incinta camerei centralei, care se găseşte la parterul clădirii. Construcţia a fost afectată la parter, fiind dislocaţi trei pereţi”, a precizat lt. Liviu Danciu, purtător de cuvânt al ISU „Horea” al judeţului Mureş.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” al judeţului Mureş a fost anunţat luni, 21 noiembrie, de producerea unei explozii, neurmată de incendiu, într-o casă din localitatea Ibăneşti, fiind solicitată intervenţia echipajelor medicale. La faţa locului s-au deplasat un echipaj cu o ambulanţă SMURD de la Ibăneşti şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, de la Detaşamentul de pompieri Reghin, sub conducerea locţiitorului comandantului. „La sosirea la locul intervenţiei s-a constatat că explozia a avut loc la centrala termică pe lemne a locuinţei. În urma acesteia un bărbat în vârstă de 47 de ani a decedat, iar un altul, în vârstă de 49 de ani, a fost rănit, fiind preluat de echipajele medicale şi transportat la spitalul din Reghin.
În momentul producerii exploziei cele două persoane se aflau în incinta ca