Un trecător care i-a observat pe cei doi copii căzuţi în stradă, a sunat la numărul de urgenţă 112. Fără a se cunoaşte identitatea lor, cei doi elevi au fost băgaţi imediat sub perfuzii de către medici în vederea dezintoxicării organismului.
"Deocamdată, nu ştim mai nimic despre aceşti minori, nici identitatea lor, şi nici în ce condiţii au ajuns în această stare de comă alcoolică, mai ales că nu se poate comunica cu ei. Pacienţii au fost aduşi la noi după ce au fost luaţi din stradă de ambulanţă, unde au fost găsiţi căzuţi de cineva care trecea prin preajmă. Ca în orice caz de comă alcoolică, se aplică tratamentul de specialitate, cel de dezintoxicare a organismului, cu aplicarea de perfuzii", a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.