"Supercomisia"desemnată să reducă datoria Statelor Unite a anunţat luni că nu a ajuns la un acord, după trei luni de eforturi, adresând un semnal negativ pieţelor financiare într-un moment în care Europa se luptă, de asemenea, cu datoriile, relatează AFP.
Preşedintele american Barack Obama a acuzat republicanii de eşecul lucrărilor comisiei Congresului, apreciind că prea mulţi dintre ei "refuză să asculte vocea raţiunii şi a compromisului".
"Suntem profund dezamăgiţi că nu am ajuns la un acord de reducere a deficitului între cele două părţi" democrată şi republicană, au declarat senatoarea democrată Patty Murray şi reprezentantul republican Jeb Hensarling, într-un comunicat comun.
"În pofida incapacităţii noastre de a rezolva divergenţele simnificative din cadrul comisiei, punem capăt acestui proces fiind uniţi în convingerea că criza datoriei în care a plonjat ţara noastră trebuie rezolvată şi că nu putem aştepta generaţia viitoare ca acest lucru să fie făcut", au adăugat cei doi parlamentari.
Cei 12 membri ai acestei comisii mixte - şase republicani şi tot atâţia democraţi - au fost desemnaţi să reducă deficitul de 1.200 de miliarde de dolari şi au la dispoziţie până miercuri la miezul nopţii pentru a adresa recomandările.
Intervenind la câteva minute după constarea eşecului comisiei, Obama, asigurând că Statele Unite nu riscă să intre în incapacitate de plată, s-a declarat hotărât să menţină presiunea asupra aleşilor şi ameninţă cu veto orice tentativă a Congresului de a atenua reducerile bugetare care urmează să intre automat în vigoare.
Înainte de constatarea eşecului, aleşii au părut mai mult decât oricând divizaţi cu privire la mijloacele de a ajunge la o reducere a datoriei, democraţii mizând pe creşterea impozitelor pentru bogaţi, înceăpând din 2013, republicanii promovând tărieri drastice în programele sociale.
În lip