O echipă de 12 arhitecţi din Braşov şi Bucureşti a câştigat concursul lansat de Primărie, Parohia Evanghelică C.A. şi Ordinul Arhitecţilor, pentru reamenajarea Curţii Johannes Honterus.
Curtea Bisericii Negre va avea o faţă nouă de anul viitor, când vor începe lucrările de reamenajare. Câştigătorul concursului de proiecte a fost anunţat ieri de către Primărie şi reprezentanţii bisericii, iar acum urmează ca arhitecţii să întocmească proiectul tehnic pentru a stabili exact costurile şi durata lucrărilor.
„După ce vom avea toţi aceşti parametri, în proiectul de buget pe anul viitor vom include această investiţie, care va fi suportată în parteneriat cu Biserica Neagră. Anul viitor, aici vom avea un şantier cuplat cu Piaţa Sfatului, pentru că şi acolo urmează să se facă ample lucrări. Sunt convins că vom reuşi să accesăm fonduri şi din alte părţi decât de la bugetul local, pentru că sigur vor fi mulţi cei care vor dori să se implice în acest proiect. Biserica Neagră este un obiectiv turistic care apare în toate materialele de promovare turistică a Braşovului, iar această lucrare de reamenajare a curţii trebuie făcută", a spus George Scripcarul, primarul Braşovului.
Premiu de 6.000 de euro
Concursul de proiecte a fost câştigat de o asociere de două birouri de arhitecţi din Braşov şi Bucureşti. Cei 12 tineri care au lucrat timp de câteva săptămâni la noua faţă a curţii Bisericii Negre au primit premiul cel mare, în valoare de 6.000 de euro, premiu oferit de Primărie. „Proiectul constă, de fapt, într-o redescoperire a locului. Locul are spectaculozitatea lui şi, plimbându-ne pe acolo, ne-am dat seama că are nevoie de o reşlefuire, nu e nevoie de o reinventare a lui, ci doar de o redescoperire. Practic, vom vedea detalii schimbate. Proiectul actual datează din 1884, atunci s-au făcut rigolele din piatră de râu şi acel pietriş s-a deteriorat. Noi propu