UPDATE 20.20 Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea s-a declarat mirat de faptul că Mircea Geoană "a pus la zid pe toată lumea". "Mulţi colegi n-au venit cu o idee prestabilită. Aşteptau să vadă ce zice Mircea Geoană. Parcă şi-a dorit deznodământul ăsta", a comentat el rezultatul votului din CEx.
UPDATE 20.15 Adrian Năstase a declarat, referindu-se la acuzaţiile lui Mircea Geoană, că acesta este "extrem de supărat pe ceea ce s-a întâmplat şi caută vinovaţi". "Un partid devine mai puternic prin adăugare şi nu prin ieşirea unor oameni din partid. Aici a fost o chestiune mai specială", a spus liderul PSD.
UPDATE 20.05 Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a calificat acuzele aduse de Mircea Geoană drept "o obrăznicie". E şi-a menţinut aprecierile potrivit cărora Geoană a pierdut alegerile singur, plasând PSD în opoziţie. Iliescu a afirmatcă nici până acum fostul şef al PSD nu a explicat ce a căutat acasă la Sorin Ovidiu Vîntu înainte de turul doi al prezidenţialelor. "A pierdut alegerile, a pierdut în patid şi n-a tras învăţămintele necesare", a spus Iliescu.
UPDATE 20.00 Victor Ponta a declarat că a fost o decizie grea şi speră ca PSD să iasă întărit din această situaţie, de vreme ce duşmanul este Traian Băsescu. "Am auzit reproşurile lui Geoană. Unele dintre ele erau întemeiate,, nu a fost audiat de comisia de integritate", a apus Ponta, fără a comenta acuizaţiile lui Geoană.
"Am luat o decizie în BPN, aceeaşi decizie în grupul de la Senat şi în Comisia Integritate şi astăzi în Comitetul Executiv cu 50 la 5", a spus preşedintele PSD, apreciind că partidul este democratic.
Victor Ponta a precizat că, după decizia CEx, Mircea Geoană pierde de drept şefia Senatului, iar PSD va notifica Biroul Permanent al Camerei Superioare în legătură cu statutul lui Geoană.
UPDATE 19.45 Mircea Geoană a fost exclus din PSD. Re