Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană "nu va sta cu mâinile încrucişate", după excluderea sa din partid, ci îşi va face un grup cu care "mai devreme sau mai târziu să negocieze eventual cu celelalte partide, în preajma alegerilor", în opinia fostului consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu.
Mircea Geoană va fi ajutat în acest demers, potrivit lui Lăzăroiu, de vicepreşedintele PSD, Marian Vanghelie.
"În mod evident, unul din scopurile lansării temei cu suspendarea a fost de a acoperi tot scandalul din interiorul PSD, legat de excluderea lui Geoană, pentru că deja se vorbea de multă vreme. Lor nu le place subiectul şi atunci au lansat un subiect alternativ, suspendarea, care să mai acopere din ruşine", a afirmat Sebastian Lazăroiu, la RFI
Potrivit fostului ministru al Muncii, Geoană va fi exclus din PSD, dar nu va pierde funcţia de preşedinte al Senatului. "Trebuie un vot de revocare în Senat şi, în momentul ăsta, cei din Opoziţie nu au majoritate pentru a-l revoca", a arătat Lăzăroiu.